Acest comportament a fost încurajat în momentul în care, împlinind vârsta de 18 ani, au ajuns pe stradă. Pe stradă au început o existenţă cu totul şi cu totul nouă pentru ei. Nu au avut contact cu propria familie, deci s-au "mutat" în cel mai apropiat oraş mare. Şi pentru că nu au avut niciun fel de adăpost, au ajuns să doarmă pe stradă.
Viaţa pe stradă i-a deformat total, din cauză că aici au fost nevoiți să supravieţuiască mai multor intemperii decât în orfelinate, iar astfel caracterul lor a fost pe deplin transformat, sau mai bine zis deformat. Totuşi, s-au văzut încet roadele schimbării în bine în viaţa acestor tineri. Tinerii care au ales calea credinţei se schimbă cel mai rapid şi sunt mai stabili și ies din vechea viață și din vechile obiceiuri mai ușor.
În prezent, activitățile s-au diversificat și sunt orientate înspre copiii cu nevoi sociale deosebite, iar din anul 2000 aceste activități sunt desfășurate în Centrul de zi pentru copii, Casa Lumina. Copiii învaţă la Casa Lumina să dezvolte aptitudini sociale şi să respecte regulile scrise şi nescrise (norme şi valori) ale societăţii. Învaţă să fie sinceri, să se joace împreună şi să împartă cu alţii ceea ce au. Mai presus de orice, învaţă să cunoască dragostea lui Dumnezeu şi cum să aducă orice problemă înaintea Lui, în rugăciune.