Centrul Social, Fundaţia Est Europa, Oradea - România

Bun venit pe website-ul nostru

Fundația Est Europa s-a înființat în anul 1999, la inițiativa președintelui fundației, d-na Olga van Lavieren.
Olga van Lavieren lucrează cu Misiunea Est Europeană (Olanda) încă din 1987. În România și-a început activitatea în iunie 1991, iar în Oradea din 1996. În prezent, supraveghează din Olanda activitățile desfășurate la centrul din Oradea.

Centrul Social, Fundaţia Est Europa, Oradea - România.

Inițial, fundația a început cu ajutorarea tinerilor proveniți de la casele de copii, dar pe parcurs activitățile s-au diversificat. Misiunea noastră este să contribuim la dezvoltarea personală și profesională a tinerilor și copiilor, precum și la educația și cultura acestora, astfel încât aceștia să își poată croi o carieră care să corespundă potențialului lor. Viziunea noastră este ca tinerii și copiii din județul Bihor să fie participanți activi în societate și să aibă o educație completă, atât prin mijloace formale, dar mai ales non-formale, care să le asigure o carieră corespunzătoare potențialului lor. Valorile etice ale fundației sunt: responsabilitatea, colaborarea, creativitatea, integritatea și obiectivitatea.

Fundația cuprinde două programe sociale: Grădinița cu Program Normal "Lumina" și Centrul de zi pentru copii (program de teme și activități educative și recreative). Activitățile desfășurate în cadrul acestor programe sunt atât de natură educativă, cât și de natură recreativă și religioasă.

Copiii cuprinși în cadrul fundației sunt în număr de 42 de copii (24 copii la Centrul de zi și 18 copii la grădiniță), proveniți din familii defavorizate, din familii în care unul dintre părinţi provine de la centrele de plasament sau din familii de romi. Selecţia se face în urma cererii depuse de părinţii lor şi în funcţie de locurile disponibile. De asemenea, asistentul social întocmește o anchetă socială pentru evaluarea socială și financiară a situației familiei.
Pe lângă aceste două programe principale, fundația mai desfășoară și alte activități, cum ar fi: activități religioase, atât la sediul fundației, cât și la Penitenciarul Oradea, în colaborare cu acesta, sau activități de într-ajutorare a familiilor nevoiașe. Dacă doriţi să ne însoţiţi în rugăciuni, vă putem informa asupra nevoilor noastre, trimiţându-vă newsletter-ul nostru (a se vedea contact) .